SEMNALIZEAZĂ!

SEMNALIZEAZĂ!

De ce semnalizăm? Semnalizarea înseamnă vizibilitate!

În rutina condusului de zi cu zi, mulţi şoferi uită că, de fapt, conduc o maşinărie care e capabilă să provoace daune foarte mari şi chiar să îi bage pe ei (sau pe alţii) în spital.

Aflat la volanul unei astfel de maşinării, ai moduri limitate de a comunica cu ceilalţi participanţi la trafic, iar anticiparea mişcărilor celorlalte vehicule din jur reprezintă una din modalităţile prin care ne deplasăm în siguranţă. Dacă urmează se încetineşti, să întotci, să schimbi banda, informarea celorlalţi şoferi din jur prin semnalizare e modul prin care te asiguri că ei ştiu intenţiile tale şi îşi vor ajusta viteza sau vor reacţiona corespunzător.

Conform Departamentului de Transport al SUA (US Department of Transportation), circa 40% din exteriorul maşinii tale este ascuns de puncte moarte atunci când te afli în scaunul şoferului. Prin urmare, sunt şanse mari să te înşeli cu privire la ce crezi sau nu crezi că e în jurul tău. Semnalizarea este unul din instrumentele pe care le ai la dispoziţie ca să comunici cu alţi şoferi. Dincolo de faptul că îi alertezi cu privire la intenţiile tale, folosirea semnalizării le permite şi lor să îţi comunice dacă acţiunea pe care urmează să o întreprinzi e o alegere bună (de exemplu, dacă o maşină se află într-unul din punctele tale moarte, aceasta poate claxona să îţi spună că nu e timpul să schimbi banda).

Sursa: hammersautoworks.com

Ca şofer, eşti obligat să semnalizezi din timp următoarele manevre:

1. Schimbarea direcţiei de deplasare

2. Depăşirea

3. Oprirea

4. Punerea în mişcare

Aşadar, trebuie să semnalizezi atunci când:

1. Schimbi direcţia de mers

2. Ieşi dintr-un rând de vehicule staţionate

3. Intri într-un rând de vehicule staţionate

4. Pleci de pe loc/ ieşi din parcare

5. Intri în trafic de pe marginea drumului

6. Treci pe o altă bandă de circulaţie

7. Virezi spre dreapta ori spre stânga

8. Efectuezi o întoarcere

9. Depăşeşti un alt autovehicul (semnalizarea trebuie menţinută pe întreaga durată de efectuare a manevrei)

10. Eşti în sensul giratoriu

De ce lipsa semnalizării e o problemă?

Un studiu realizat în 2012 de asociaţia americană Society of Automotive Engineers – SAE International a demonstrat că neutilizarea semnalizării reprezintă un risc chiar mai mare decât distragerea atenţiei la volan. Cercetătorii din cadrul SAE au analizat 12.000 de vehicule care au efectuat schimbări de bandă şi întoarceri. Dintre acestea, 25% nu au semnalizat la întoarceri, iar 48% – adică aproape jumătate – nu au semnalizat schimbarea benzii de circulaţie. Aceste procente au fost aplicate apoi la numărul de şoferi americani, conducând la concluzia că într-un an, şoferii nu semnallizează când ar trebui în 750 de miliarde de cazuri (adică de 2 miliarde de ori pe zi). Studiul a ajuns la concluzia că 2 milioane de accidente anual ar putea fi atribuite lipsei de semnalizare. Prin comparaţie, neatenţia la volan provoacă anual 950.000 de accidente.

Surse: hammersautoworks.com; autoblog.com

Un studiu realizat în 2013 de Harold W Faw, care a avut la bază observarea a peste 5.600 de autovehicule la intersecţii din British Columbia, Canada, a ajuns la concluzia că, în medie, 76% dintre şoferi semnalizau schimbarea de direcţie (utilizarea semnalului a variat între 54% şi 95%). Şoferii au utilizat semnalizarea semnificativ mai puţin atunci când au virat spre dreapta decât când au virat spre stânga, când volumul de trafic a fost mai mare şi când era disponibilă o bandă specifică pentru viraj.

De asemenea, conform aceluiaşi studiu, comparativ cu şoferii care erau în spatele unui vehicul care nu a semnalizat, şoferii care erau în spatele unui autovehicul care a semnalizat au avut o probabilitate semnificativ mai mare de a folosi la rândul lor semnalizarea, ceea ce sugerează un posibil efect modelator. 

Sursa: studiul „To signal or not to signal: that should not be the question”;

De ce să semnalizezi chiar şi când nu e nimeni pe drum?

1. Pentru că nu ştii niciodată când poate apărea cineva (sau se află în unghiul tău mort).

2. Pentru a nu-ţi „pierde obiceiul”.

3. Pentru a da un exemplu bun celorlalţi – inclusiv pasagerilor (sau copiilor – viitori şoferi) din maşina ta.

Share this post