FII TREAZ LA VOLAN CU ZERO LA MIE
Consumul de alcool la volan contribuie la creşterea semnificativă a riscului unui accident rutier. Mai mult decât atât, studiile din domeniu indică faptul că nu există o „alcoolemie sigură” pentru şoferi: orice cantitate de alcool în sânge, oricât de mică, poate afecta abilitatea de a conduce. Chiar şi alcoolemii considerate „reduse” au un impact negativ asupra abilităţilor de condus, chiar dacă şoferul în cauză nu este conştient de aceste efecte.
Deşi pericolele alcoolului la volan sunt un subiect cunoscut, şi deşi, în România, alcoolemia legală este zero, fenomenul continuă să producă anual victime pe şoselele din ţara noastră. Mulţi şoferi subestimează alcoolul consumat înainte de a se urca la volan, „calculează” greşit momentul în care redevine sigur pentru ei să plece la drum sau cad în plasa diverselor mituri despre alcool care „promit” eliminarea efectelor acestuia în timp scurt sau prin metode prezentate ca dând rezultate şi care, în realitate, nu funcţionează.
Pericolul de a consuma alcool şi de a pleca apoi la drum este cu atât mai mare în perioada sărbătorilor de iarnă. Invitaţiile la prieteni sau la rude pentru a lua parte la masa de Crăciun sau la petrecerea de Revelion, ieşirile în oraş la terase sau restaurante sunt doar câteva din contextele în care şoferul „desemnat” este întâmpinat cu fraze de tipul „Dar tu nu bei chiar nimic?”, „Bea puţin că mai durează până pleci” şi aşa mai departe. Supus presiunii sociale, şoferul poate ceda şi consuma o cantitate de alcool, bazându-se că aceasta se va elimina în timp util şi va putea pleca în siguranţă.
Însă, de multe ori, estimările pot da greş.
În acest context, FII TREAZ LA VOLAN! a lansat, alături de URSUS Breweries şi comunitatea desprealcool.ro, campania naţională de prevenţie rutieră „FII TREAZ LA VOLAN CU ZERO LA MIE”.
Campania are ca obiective să atragă atenţia asupra pericolelor alcoolului la volan, prin prezentarea de statistici utile, mituri şi recomandări, şi de a reaminti şoferilor că un comportament responsabil înseamnă alcoolemie zero atunci când te afli la volan. În acest sens, aceştia au la dispoziţie şi un instrument extrem de util: aplicaţia Zero la Mie, care estimează timpul în care alcoolemia revine la limita legată după consumul de alcool.
Despre aplicaţia ZERO LA MIE
Zero la Mie este un instrument util pentru toți cei care vor să afle cu aproximație timpul în care nivelul de alcool din sânge va ajunge din nou la 0‰. Aceasta este disponibilă atât în versiunea pentru iOS, cât și pentru Android, și cuprinde funcționalități de testare create special pentru șoferi.
Relansată la finalul anului 2018 cu o serie de noi funcționalități față de varianta inițială, aplicația Zero la Mie face parte din platforma de consum responsabil Despre Alcool creată de Ursus Breweries. Instrument de testare pentru utilizatori, aplicația este totodată și un instrument de informare care reiterează faptul că limita legală de alcool pentru conducerea unui autovehicul este 0‰.
Pornind de la o formulă dezvoltată de fizicianul suedez Erik Widmark, Zero la Mie permite utilizatorilor să afle timpul estimativ în care nivelul de alcool din sânge revine la 0‰, prin parcugerea a cinci pași simpli. Pe baza datelor introduse în secțiunea bio precum gen, înălțime, greutate, cantitate și tip de alcool consumat, dar și intervalul de consum, este estimat un timp aproximativ necesar pentru revenirea la zero la mie alcoolemie. Spre exemplu, unui bărbat cu o înălțime de 180 cm și o greutate de 80 kg, care a consumat 2 beri de câte 500 ml în interval de două ore, îi este recomandat să aștepte 5 ore și 26 de minute până la revenirea la 0‰ alcool în sânge. Dacă utilizatorul a consumat alimente în perioada de consum de alcool, este recomandată adăugarea a 90 de minute la rezultatul indicat de aplicație.
„Testează-ți echilibrul” este o nouă funcționalitate a aplicației prin intermediul căreia utilizatorii își pot verifica reflexele și controlul. Trebuie doar să acceseze camera telefonului direct din aplicație. Pe ecran apare o linie de ghidare care trebuie urmată, iar utilizatorii care reușesc să meargă drept trec testul. În caz contrar, acestora li se recomandă să ia legătura cu un prieten sau să cheme un taxi.
CONCURS
Intră pe pagina de Facebook/treazlavolan şi participă la concursul de aici. Poţi câştiga, prin tragere la sorţi, unul dintre următoarele premii:
– 3 beer mega-packs, care includ: câte un 24-pack bere cu alcool şi un 24-pack bere fără alcool
– 20 beer mini-packs, care includ: câte un six-pack bere cu alcool şi un six-pack bere fără alcool