Cu stil, în trafic 2020

1. De cât timp sunteţi şofer de taxi? Cum aţi ajuns să alegeţi această meserie?

Sunt şofer de taxi din anul 2000. Renunţasem la activitatea de şofer de distribuţie, divorţasem, stăteam cu chirie, cu un copil de 13 ani, fără alte resurse… A fost ideea viitorului meu soţ, pe care-l reîntâlnisem după 13 ani de când terminasem liceul şi care se apucase de taximetrie de 3 luni… Mi s-a părut o idee imposibilă, dar am zis să încerc orice pentru o viaţă mai bună…

2. Care sunt principalele provocări ale unui şofer de taxi, în general? Consideraţi că aţi avut parte de provocări suplimentare pentru că sunteţi femeie şi, dacă da, care au fost acestea?

Provocările unui şofer de taxi sunt multiple. Pentru mine, zilnic, să fac faţă atitudinii a peste 80% din şoferi, în trafic, este principala provocare. Sunt femeie la volan, taximetristă şi blondă! Eşti şicanată, eşti pusă intenţionat în situaţii imposibile, în care tu nu eşti vinovată (dar eşti acuzată), daca tu ajuţi pe cineva din trafic, se ivesc alţii care profită şi te încurcă, astfel încât să rămâi „vinovată” pentru greşelile altora, de care tu te fereşti, eşti apostrofată de ceilalţi (chiar dacă au văzut situaţia) şi aşa mai departe…

Unii clienţi consideră că, fiind femeie, trebuie să te îndrume permanent, să-ţi dea sfaturi, să te corecteze, deşi, în multe cazuri, ei neştiind nimic despre trafic, legislaţie şi aşa mai departe. Din păcate, doar 20% din participanţii la trafic te respectă şi te ajută!

3. Ce sfaturi aveţi pentru şoferiţele care se confruntă cu stereotipuri la volan?

În primul rând, mi-aş dori să văd mai multă înţelegere şi solidaritate între noi, şoferiţele din trafic, mai ales în comunitatea şoferiţelor profesioniste, pentru că uneori simt că ne „punem beţe în roate”.

În al doilea rând, părerea mea este că noi, femeile şoferiţe, ar trebui să fim un exemplu de conduită în trafic şi să arătăm că, dacă ne ajutăm unii pe alţii şi aplicăm cunoştinţele dobândite la şcoala de şoferi, ne-ar fi tuturor mult mai uşor.

4. Cât de „primitori” sunt cei din comunitatea şoferilor de taxi faţă de dumneavoastră?

Despre comunitatea colegilor de breaslă ar fi multe de spus, dar, pe scurt, pentru mine, este ca o mare familie. În general, colegii ne respectă, ne ajută şi ne protejează.

5. Ne puteţi povesti una din întâmplările dumneavoastră favorite din trafic?

Cred că una dintre cele mai frumoase amintiri din trafic a fost într-un an când am fost oprită de un poliţist care a solicitat verificarea actelor. Apoi, când am vrut să plec, acesta m-a oprit şi… mi-a oferit un trandafir, făra să fie vreo ocazie specială. O altă  întâmplare frumoasă a avut loc pe o vreme urâtă de iarnă, când am cerut permisiunea clientului pe care îl aveam în maşină să luăm cu noi o doamnă cu un copilaş mic şi bagaje care aşteptau în stradă, în ninsoare. Domnul a fost de acord, a ajutat cu bagajele doamnei, apoi am condus mai întâi doamna cu copilul acasă şi am continuat călătoria, dumnealui plătind toată cursa. Sunt multe întâmplări frumoase din trafic de care îmi aduc aminte cu drag!

6. Câţi kilometri estimaţi că aţi parcurs la volan până acum?

Cred că am depăşit cu mult milionul de kilometri parcurşi.

7. Care a fost prima dumneavoastră maşină?

O Dacie Break, pe care am iubit-o foarte mult.

8. Aveţi un mesaj acum, la încept de primăvară, pentru șoferi și ceilalţi participanţi la trafic, în contextul în care obiectivul nostru este acela de a crește nivelul de siguranță rutieră în România?

Aş vrea să transmit tuturor participanţilor la trafic rugămintea să fie mai respectuoşi şi mai disciplinaţi, să aibă mai multă îngăduinţă faţă de începători şi să respecte măcar regulile cele mai importante! De exemplu dacă merg cu viteză mică, să circule pe prima bandă, să nu mai blocheze intersecţiile, să oprească şi să parcheze astfel încât să nu blocheze benzile de circulaţie, să nu se mai şicaneze în trafic, să respecte femeile la volan, să nu mai foloseasca telefonul, ţinându-i pe ceilalţi în spate, după bunul plac, să înveţe să se încadreze corect… şi alte multe lucruri care ţin de caracter şi de cunoaşterea regulilor rutiere!

1. De cât timp sunteţi şofer de taxi? Cum aţi ajuns să alegeţi această meserie?

Sunt în taximetrie de 10 ani. Din cauza vârstei nu am reușit să găsesc un alt job.

2. Care sunt principalele provocări ale unui şofer de taxi, în general? Consideraţi că aţi avut parte de provocări suplimentare pentru că sunteţi femeie şi, dacă da, care au fost acestea?

Una din principalele provocări este faptul că trebuie să știi să socializezi cu clienții, dar să fie în limita bunului simţ.

Da, din păcate, provocările suplimentare apar în trafic doar pentru că ești femeie la volan, indiferent că șofezi de plăcere sau e doar un job.

3. Cât de des vă confruntaţi cu stereotipuri privind femeile la volan? Ce sfaturi aveţi pentru şoferiţele care se confruntă, la rândul lor, cu astfel de stereotipuri?

În fiecare zi apar astfel de situații.

Sfaturi pentru șoferițe? Mai multă încredere în ele și puțină indiferență față de acei șoferi agresivi în trafic.

4. Care credeţi că este sursa acestor stereotipuri şi ce putem face pentru a le combate?

Cei 7 ani de acasă – lipsa lor poate fi sursa acestora, iar prezenţa lor poate fi o soluţie pentru combaterea lor.

5. Cât de „primitori” sunt cei din comunitatea şoferilor de taxi faţă de dumneavoastră?

Ceilalți colegi din taximetrie au fost foarte duri, că sa zic așa, la început. Cred că s-au simțit puțin „invadați”. Din păcate, colegii mei au fost, sunt și vor rămâne reticenți. Sunt pesimistă când spun acest lucru? Probabil…

6. Ne puteţi povesti una din întâmplările dumneavoastră favorite din trafic?

Din păcate nu am o întâmplare favorită din trafic.

7. Câţi kilometri estimaţi că aţi parcurs la volan până acum?

Din anul 2002 am șofat în fiecare zi. Pe vremea aceea, lucram ca agent de vânzări, apoi am trecut la taximetrie. Nu pot estima un număr de kilometri parcurşi, dar cu siguranţă s-au adunat ceva.

8. Care a fost prima dumneavoastră maşină?

Prima mașină pe care am șofat a fost un Tico.

9. Aveţi un mesaj acum, la început de primăvară, pentru șoferi și ceilalţi participanţi la trafic, în contextul în care obiectivul nostru este acela de a crește nivelul de siguranță rutieră în România?

Șoferia este o meserie frumoasă, dar grea. Încercați să vă urcați la volan odihniți sau macar lăsați problemele personale în parcare atunci când vă urcați în mașină.

1. Ne puteţi spune câteva cuvinte despre dumneavoastră şi despre cum aţi ales meseria de şofer profesionist?

Mă numesc Mirela Răileanu, am 42 de ani şi sunt sofer profesionist de doi ani. Timp de 12 ani am fost agent de vânzări, apoi consultant de vânzari în domeniul de beauty timp de 4 ani. De mic copil mi-au plăcut mașinile de dimensiuni mari. Fratele mamei mele a lucrat toată viaţa ca şofer de tir. De la el am furat un pic de pasiune pentru această meserie, de la el am aflat povestioare de pe parcări la gura sobei, cu el am făcut plimbări în vacanţă prin ţară cu tirul. La vârsta de 30 ani mi-am încercat norocul cu tirul. Nu am reuşit şi, din dezamăgire, am renunțat atunci, crezând că nu sunt făcută pentru asta. După 10 ani mi-am spus că e ultima mea şansă de a încerca să fac ceea ce îmi place şi ceea ce visez. Am învăţat şi, după două examene picate, am reuşit. Astăzi sunt şofer de tir, şofer profesionist.

2. Care sunt principalele provocări ale unui şofer profesionist, în general? Consideraţi că aţi avut parte de provocări suplimentare pentru că sunteţi femeie şi, dacă da, care au fost acestea?

Principala provocare şi responsabilitate a unui şofer este mașina. Urmează, apoi, livratul mărfii în bune condiţii. De asemenea, o altă provocare este găsitul adreselor (la noi în România este o mare problemă cu GPS-ul şi cartografierea drumurilor). Ca femeie, din punctul meu de vedere provocările sunt aceleaşi.

3. Cât de „primitori” sunt cei din comunitatea şoferilor profesionişti faţă de dumneavoastră?

Pot spune cu mare drag că de fiecare dată când am fost în dificultate şi am cerut ajutor colegilor de breaslă am fost ajutată sau sfătuita cum să procedez sau ce aş putea face în situaţia dată.

Până acum nu mi s-a întâmplat să nu primesc ajutor dacă a fost nevoie, din partea şoferilor de tir.

4. Ne puteţi povesti una din întâmplările dumneavoastră favorite din trafic?

Într-o seară aveam o încărcare în Timișoara. Era prima oară când ajungeam în acest oraş. În intersecţie văd scris mare numele firmei pe care o căutam, dar niciun indicator sau vreo poartă pe unde ar fi trebuit să intru. La stânga, şosea… La dreapta, şosea… Niciun indicator de restricţie tonaj sau alte indicaţii…

Mă hotărăsc să virez dreapta pe un sens unic. După 100 de metri opresc, mă duc la poarta firmei, întreb… Cer indicaţii despre cum pot intra în curte. Domnul de la pază mă înştiinţează că poarta pentru camioane este în sens invers.

Eu eram pe sens unic, afară ploua torențial. Şanse să întorc… zero.

Aşa că pornesc tot înainte. După 1 km, drumul se termina într-o padure. Opresc camionul, mă dau jos, gândindu-mă la ce aş putea face şi cum aş putea ieşi de acolo (bineînțeles, în acest timp plângeam…).

Undeva in dreapta era un drum îngust, cu restricție de 3.5t, prin pădure. Am plecat pe jos, de-a lungul drumului, ca să văd dacă pot face o întoarcere pe undeva. După 1 km am găsit un drum forestier unde, după părerea mea, aş fi putut întoarce tirul.

Revin la camion şi merg până în locul unde aş fi putut întoarce. Într-un sfârşit, reuşesc. După îndelungi emoţii, sentimente de frică şi plâns continuu ajung înapoi la poarta firmei.

Cu inima plină de bucurie că am reuşit, mă prezint cu actele pentru încărcare, doar ca să aflu, bineînțeles, că… încărcarea era a doua zi. Mai mult, nu aveam posibilitatea de a parca în curtea lor, fiind nevoită să parchez pe trotuar unde staţionarea era interzisă.

Nu apuc să mă schimb de hainele ude că apare un echipaj de poliţie spunându-mi că îmi dau amendă pentru parcare neregulamentară. Am coborât şi, plânsă, udă de ploaie şi plină de noroi, le-am povestit prin ce am trecut până am ajuns acolo, menţionând şi faptul că firma nu îţi dădea posibilitatea de a parca în curtea lor.

Domnii au fost înţelegători şi m-au lăsat să rămân, fără a mă amenda.

Întâmplari sunt multe şi toate cu final fericit. Dar din fiecare greșeală am învăţat câte ceva şi clar nu le voi repeta.

5. Câţi kilometri estimaţi că aţi parcurs la volan până acum? Care a fost cea mai lungă călătorie auto pe care aţi parcurs-o?

Ca număr de kilometri, în calitate de şofer de tir, cred că am ajuns undeva la 200.000, însă nu pot fi sigură. În ceea ce priveşte cea mai lungă cursă a mea, în Europa a fost Madrid – Dortmund, iar în Romania, București – Timișoara (este deja cursă regulată pentru mine).

6. Care a fost prima dumneavoastră maşină?

Un Volvo.

7. Aveţi un mesaj acum, la început de primăvară, pentru șoferi și ceilalţi participanţi la trafic, în contextul în care obiectivul nostru este acela de a crește nivelul de siguranță rutieră în România?

Pentru mine, personal, contează respectul pentru toţi participanţii la trafic, rugându-i, în acelaşi timp, pe toţi să fie mai responsabili şi mai atenţi la orice manevră, pentru că, pentru noi, şoferii de camioane, să opreşti sau să eviţi ceva sau pe cineva în timp util şi în siguranță (ţinând cont, în acelaşi timp, şi de siguranța mărfii transportate) este dificil, iar orice manevră sau bruscare a camionului poate provoca tragedii.

Unul dintre motivele pentru care șoferii de camion sunt adesea obosiți la volan este faptul că nu prea au unde să se odihnească. Există puține parcări pentru tiruri în România, multe dintre ele neiluminate, iar riscul să fii prădat de hoți este ridicat. Eu, ca femeie, abia închid un ochi noaptea și tresar la orice mișcare sau adiere de vânt. Uneori, ca să tragă un pui de somn, mulţi şoferi ajung să oprească pe marginea drumului. Se întâmplă să mergi și ore întregi ca să găsești o parcare unde să tragi camionul şi să poţi opri în siguranță. Ca să nu mai spun că de făcut un duş nici nu se mai pune problema.

O altă problemă este lipsa indicatoarelor de tonaj din orașe. Nu de puţine ori am intrat cu camionul pe drumuri care nu aveau indicator de restricţie tonaj, dar aveau totuşi restricţie.

În ceea ce priveşte situaţia drumurilor, în general, o ştim cu toţii, este jalnică… Iar lista poate continua…

1. Ce v-a determinat să alegeţi specializarea „Ingineria autovehiculelor rutiere”? Este o specializare în care există o majoritate de gen sau lucrurile sunt mai echilibrate din punctul de vedere al numărului de studenţi de gen feminin versus studenţi de gen masculin?

Am ales această specializare întrucât doresc să îmi dezvolt cunoștințele în acest domeniu și doar aici mă văd profesând. Într-adevăr, există o majoritate de gen, din 200 de studenți aproximativ 190 sunt de gen masculin.

2. Cât de des vă confruntaţi cu stereotipuri privind femeile la volan? Ce sfaturi aveţi pentru şoferiţele care se confruntă, la rândul lor, cu astfel de stereotipuri?

Având în vedere că sunt aproape zilnic în spatele volanului, pot spune că mă lovesc destul de des de stereotipuri privind femeile la volan. Le sfătuiesc pe cele care se înfruntă cu această situație să își păstreze calmul, dovedind astfel contrariul stereotipurilor. Totodată, trebuie să nu mai încurajăm glumele de prost gust pe această temă.

3. Care credeţi că este sursa acestor stereotipuri şi ce putem face pentru a le combate?

Din punctul meu de vedere, sursa acestor stereotipuri este o gândire „învechită”. Pentru a combate aceste stereotipuri este nevoie de femei cu mult mai multă încredere în sine.

4. Ne puteţi povesti una din întâmplările dumneavoastră favorite din trafic?

În vara anului 2019, când coboram Transfăgărășanul, spre Arefu, doi măgăruși au apărut în mijlocul drumului. Unul din ei a venit lângă mașina mea și și-a băgat capul pe geam.

5. Câţi kilometri estimaţi că aţi parcurs la volan până acum? Care a fost cea mai lungă călătorie auto pe care aţi parcurs-o?

Am permisul de aproximativ 2 ani şi jumătate, timp în care am parcurs în jur de 80.000 km. Cea mai lungă călătorie a fost Bacău – Săpânța, via Transrarău.

6. Care a fost prima dumneavoastră maşină?

Prima mea mașină a fost o Honda Accord CL7, motor 2.0 benzină i-Vtec.

7. Aveţi un mesaj acum, la încept de primăvară, pentru șoferi și ceilalţi participanţi la trafic, în contextul în care obiectivul nostru este acela de a crește nivelul de siguranță rutieră în România?

Nu vă urcați la volan obosiți! Vă puneți în pericol atât siguranţa dumneavoastră, cât și a celor din jur. O secundă de neatenție vă poate costa viața!

De unde a aparut pasiunea ta pentru raliuri?

Pasiunea pentru raliuri este, de fapt, pasiunea pentru condus. Foarte multi piloti de curse, in general, au in comun aceasta senzatie de libertate pe care o traiesc la volanul masinii lor. Ma relaxeaza foarte mult sa conduc, chiar si in traficul de zi cu zi, iubesc sa conduc, iar raliurile sunt doar o extensie a acestei pasiuni. In 2015 s-a intamplat sa fiu pentru prima data intr-un raliu, in postura de concurent, insa initial, am inceput in calitate de copilot invitat. Mi-am dat seama ca nu imi este frica in dreapta si am zis ca trebuie sa incerc si eu. Pe masura ce mi-am demonstrat ca pot mi-am ridicat tot felul de alte provocari: sa fac intai o viteza in coasta, apoi un raliu, apoi un sezon complet si acum am ajuns aici, in al cincilea an deja de cand particip in calitate de pilot.

Te-ai simtit vreodata dezavantajata in motorsport pentru ca esti femeie?

Cand imi pun casca pe cap, nu ma simt altfel. Acesta este si motivul pentru care mi-a placut motorsportul, deoarece nu exista nicio diferenta, toti plecam de pe picior egal si avem oportunitati egale la volan. Insa exista, intr-adevar, momente in care simt ca trebuie sa demonstrez de trei ori mai mult ca sa fiu luata in seama comparativ, poate, cu alti colegi, mai tineri, dar care nu sunt femei.

Care crezi ca este motivul din spatele unor astfel de situatii?

Poate ca oamenii nu sunt obisnuiti sa vada atat de multe femei in motorsport, in special in rolul de pilot, si au impresia ca este un moft sau o etapa trecatoare. De exemplu, in cazul meu, multa lume spunea ca ‚e un hobby’. Insa este mai mult decat un hobby: am incercat, din rasputeri, in toti acesti ani, sa transform motorsportul intr-o cariera si pentru mine este deja un stil de viata. Nu sunt doar pilot, fac si PR in motorsport, am si o platforma – Femei in motorsport – pe care am fondat-o tocmai ca sa crestem awareness-ul privind prezenta femeilor in motorsport, sa aratam ca suntem mult mai multe decat cred cei din afara. Deja suntem 50 de fete si femei implicate in motorsport, in automobilismul si motociclismul din Romania. Sunt piloti, copiloti, specialisti in PR, jurnalisti, fotografi si asa mai departe.

Cum te privesc colegii din motorsport, simti ca te privesc altfel pentru ca esti femeie?

Marea majoritate se poarta normal. Suntem prieteni si am norocul sa stiu sigur ca am cativa prieteni acolo cu care ma pot sfatui si pentru care nu conteaza ca sunt femeie pilot. Poate ca unii, uneori, ma protejeaza, ca in orice alt domeniu. Au fost cateva exceptii, dar rare, de oameni care poate m-au privit cu superioritate si, poate, cu un usor dispret.

Din experienta ta la volan, se justifica stereotipurile care exista astazi in trafic, privind abilitatile femeilor de a conduce sau altele?

In toti cei 10 ani de cand conduc nu am confirmat sau infirmat stereotipurile existente. Nu sunt de parere ca ne putem incadra in niste cutiute, chiar cred ca exista soferi buni pe orice masina, si barbati si femei, si sunt o gramada de soferi slabi care pur si simplu nici macar nu au bunul simt in trafic.

Care crezi ca este cea mai mare problema de siguranta rutiera in momentul de fata in Romania?

Cred ca exact asta: lipsa de educatie rutiera. De aici pornesc foarte multe lucruri, de la simpla nepurtare a centurii de siguranta pana la incalcatul legii atunci cand ea este facuta sa ne protejeze. Viteza excesiva, lipsa unor notiuni de baza de intretinere a masinii – cum ar fi presiunea in anvelope, folosirea anvelopelor de vara sau de iarna (sunt foarte multi care nu stiu de ce ar trebui sa le folosim) si asa mai departe. Vorbim de o gramada de notiuni de acest gen care, din pacate, nu sunt explicate pe intelesul tuturor in codul rutier.

Ce sfaturi de siguranta ai da tu soferilor pentru un trafic mai sigur?

Primele lucruri de care trebuie sa tinem cont sunt pozitia corecta la volan, reglarea oglinzilor si purtarea centurii. Apoi urmeaza intretinerea masinii si revizia periodica a acesteia. De asemenea, trebuie sa evitam o mare greseala invatata in scoala de soferi: franatul intotdeauna cu ambreiaj. Este o greseala sa apasam ambreiajul de fiecare data cand franam. Este un reflex mostenit din multe scoli de soferi si este gresit pentru ca, in momentul in care apasam ambreiajul, nu mai beneficiem de frana de motor si, practic, masina se opreste cu cativa metri mai greu decat daca nu am apasa ambreiajul.

1. Ati intalnit provocari speciale in business, dar si in trafic, generate de faptul ca sunteti femeie?

Referindu-ma strict la gen, eu nu vad foarte mult deosebirea intre un barbat si o femeie, atunci cand e vorba de experienta la volan sau de experienta in business. Cred ca atat femeile, cat si barbatii sunt persoane complementare: avem si abilitati, si defecte, si cred ca cel mai important este sa ne cunoastem limitele – sa stim si ce putem si ce nu putem face. Nu as pune o eticheta nici pe barbati, nici pe femei in trafic, iar in business este acelasi lucru: suntem intr-o combinatie in care ne completam reciproc. Asadar, nu vreau sa judec nici pe unii, nici pe altii si nici nu o fac. Transmitand, probabil, genul asta de comportament, la randul meu am primit aceleasi reactii: nu am simtit ca cineva se poarta cu mine altfel pentru ca sunt femeie, nici in business, nici in trafic. Suntem la fel, oameni, si cu bune si cu… elemente de imbunatatit.

2. De cand conduceti?

Eu conduc din anul 1998, deci am deja 22 de ani de experienta ca sofer. Si imi amintesc si acum foarte bine ce m-a determinat sa fac scoala de soferi. Abia intrasem in asigurari si faceam foarte multe drumuri la clienti – era o perioada in care era nevoie sa fii mobil. Colega mea de atunci a venit intr-o zi, mi-a dat cheile masinii si talonul si mi-a zis ca trebuie sa ma duc la un client… cu masina. I-am adus aminte ca nu am carnet si atunci mi-a raspuns ‚Ah, am uitat ca ai acest handicap.’ Intr-o saptamana eram inscrisa la scoala de soferi, intr-o luna si jumatate dadeam examenul si mi-am dorit foarte mult sa il iau din prima – ceea ce am si facut.

3. Care a fost prima dumneavoastra masina?

Un Renault 5 cu patru usi, GTS. O masinuta mica, rosie, cumparata la second-hand, pe care am iubit-o foarte mult. Insa, de-a lungul timpului, nu am refuzat niciodata sa conduc orice alt tip masina.

4. Care a fost cel mai lung drum pe care l-ati facut?

Cel mai lung drum a fost facut tot cu ocazia vizitarii unor clienti, trebuia sa ajung din Bucuresti la Piatra Neamt, apoi la Cluj.

5. Care vi se pare ca este problema care afecteaza, in momentul de fata, cel mai mult siguranta rutiera in Romania?

Din punctul meu de vedere, telefonul: atat vorbitul la telefon, cat si uitatul in telefon. Sesizez acest lucru in fiecare zi – mi se intampla si mie, uneori, si incerc sa controlez fenomenul in ceea ce ma priveste. Constat, insa de multe ori, foarte multe persoane neatente pentru ca vorbesc la telefon, cu telefonul la ureche, vad foarte multi oameni care se uita in jos, la telefon. Este o situatie periculoasa deoarece poti sa pierzi foarte usor controlul masinii, mi s-a intamplat chiar mie sa fiu distrasa si sa fiu foarte aproape de a uita sa pun o frana. Este un fenomen care mi se pare periculos si pe care il vad frecvent in jurul meu.

De unde crezi ca pleaca stereotipurile privind inabilitatea femeilor de a conduce?

Cred ca acele cazuri in care anumite femei nu se descurca foarte bine la volan sunt mult mai mediatizate decat situatii similare in care la volan este un barbat… Cand vezi un sofer de gen masculin care nu stie sa parcheze sau nu se descurca in trafic, il treci cu vederea. Insa daca este o femeie, evenimentul este „promovat” din prisma genului.

Care a fost prima ta masina?

Un Peugeot 207, o masina care mi-a fost foarte draga. Am renuntat foarte greu la ea.

Ai vreo poveste din trafic care ar putea reprezenta o lectie de siguranta rutiera?

Da, imi aduc aminte de o intamplare, cred ca aveam 1 an de cand imi luasem permisul. Veneam inspre Timisoara, pe drum principal, aveam viteza legala si, din lateral, a intrat cineva pe sosea, fara sa se asigure. Daca nu as fi tras de volan destul de tare, as fi intrat direct in masina respectiva. M-am invartit de cateva ori pe sosea, din fericire fara sa ma rastorn. A fost un soc pentru mine, dar si o invatatura de minte sa fiu mult mai precauta, sa tin cont si de ce fac ceilalti in trafic, sa nu ma raportez doar la mine.

Este foarte bine sa tii cont de ce fac ceilalti si sa nu te bazezi pe faptul ca esti, de exemplu, pe drum cu prioritate sau ca ai prioritate si sa nu mai tii cont de nimic, pentru ca s-ar putea sa iti apara in fata cineva care nu este atent si sa ajungi sa fii implicat intr-un accident.

Care ti se pare ca este cea mai mare problema pentru siguranta rutiera din Romania, in momentul de fata?

Faptul ca, plecand de la scoala de soferi, nu se pune accent pe preventie. Soferii nu constientizeaza pericolele, nu se mai pune accent pe responsabilitate si responsabilizare. Multi tineri vor doar sa isi ia permisul, nu tin cont de ce se poate intampla intr-o clipa de neatentie si nu constientizeaza pericolele, atat pentru ei, cat si pentru cei din jur. Chiar si daca nu ai fi un sofer foarte bun, dar esti precaut si constientizezi riscurile la care te supui si ii supui si pe ceilalti, poti conduce mai incet, poti fii mai atent si asa mai departe. Insa in momentul in care tie nu iti pasa, apar foarte multe riscuri.

Mai mult, nu inteleg starea de agresivitate, nervii din trafic. E imposibil sa fii tot timpul dragut si politicos, insa chiar daca macar in 10% din cazuri reusesti sa fii mai bun, mai amabil, cu siguranta lucrurile s-ar schimba in bine. Mi-as dori sa vad mai des soferi care zambesc, care rad, care cedeaza trecerea dragut, care multumesc: si asa stam atat de mult in trafic, macar sa nu mai stam incrancenati.

1. In ceea ce priveste profesia, te-ai simtit vreodata o femeie intr-o lume a barbatilor? Ai simtit ca esti tratata diferit fata de colegii tai barbati?

Nu as considera-o neaparat o lume a barbatilor: in zona de instructori pentru categoria B, cel putin, sunt destul de multe femei instructor. Intr-adevar, pentru zona de moto sunt destul de putine femei instructor.

Legat de colegii mei, m-am simtit cumva protejata, in special cand a venit vorba de efortul fizic depus in poligon. De asemenea, m-am simtit admirata si de colegi si de cursanti sau cursante pentru ca se considera ca ceea ce facem noi, ca instructori moto, este si o munca fizica, apoi pentru ca ne asumam niste riscuri care sunt mult mai mari decat cele pe care ti le asumi atunci cand stai in masina si sofezi.

Din pacate, insa, in trafic au fost probleme atat din perspectiva de instructor pentru categoria A, cat si pentru categoria B, venite din partea celorlalti soferi, mai ales cand aveam eleve, poate pentru ca au si imaginea aceea ca o femeie nu poate sa invete pe altcineva. Am avut si situatii neplacute si m-am lovit si de prejudecati pentru ca multi barbati considera ca pilotatul unei motociclete nu este pentru femei, mai ales din punct de vedere tehnic.

2. Ai simtit vreodata, in comunicarea cu elevii, vreo diferenta pentru ca esti femeie si nu barbat instructor?

Cumva, la inceput, am simtit o oarecare neincredere din partea lor. Ulterior, am simtit ca s-au bucurat ca sunt femeie, pentru ca au vazut partea buna: faptul ca o femeie iti explica altfel, cu mai multe detalii si mai mult calm. In momentul in care incepeam sa comunicam, nu mai aparea nicio problema. Ramanea, in schimb, uimirea pana la sfarsit, inclusiv in momentele in care intram, de exemplu, si in detalii tehnice pentru ca, la fel, intervenea intrebarea „dar o femeie stie detalii tehnice despre o motocicleta”? Raspunsul este „da, trebuie sa stii”, pentru ca sunt foarte multe lucruri – mentenanta, ingrijire – pe care le poti rezolva tu, personal, la o motocicleta.

3. Crezi ca esti o sursa de inspiratie pentru fetele care aleg sa faca scoala de A?

Da, si asta ma bucura foarte mult. Am avut elevi care si-au adus ulterior sotiile, prietenele, logodnicele la curs: desi ele, initial, nu parusera interesate de a fi posesoare de carnet pentru categoria A, in momentul in care sotii sau prietenii povesteau acasa ca au instructor femeie, considerau ca se poate si voiau si ele sa vada cum este. Iar de la un test alegeau sa faca, apoi, scoala moto. Iar acest lucru ma bucura foarte mult, pentru ca nu este o lume a barbatilor, indiferent de greutatea motocicletelor.

4. Ai observat diferente intre modul in care conduc femeile si modul in care conduc barbatii?

Barbatii, fiind mai tehnici, aplica mai corect informatiile pe care le primesc pe partea tehnica – le e mai usor sa implementeze elementele tehnice si sa gandeasca rapid iesirea din situatii pe partea tehnica. Femeile, in schimb, mi s-au parut cumva putin mai prudente: nu se arunca in situatii periculoase in ideea ca le rezolva ele cumva dupa aia. De asemenea, au o viteza mai mica de rulare – si motociclistele, si soferitele – si, au, de asemenea, tendinta de a respecta mai mult legea. Sunt putin mai precaute si mai responsabilizate singure in a respecta legea.

Cumva, trebuie sa realizam ca suntem diferiti si acesta este un lucru bun. Ne putem intelege daca lasam prejudecatile la o parte. In momentul in care apar orgolii sau atitudini misogine, nu o sa ne intelegem unii cu ceilalti, indiferent daca vorbim despre doi barbati sau doua femei care se intalnesc in trafic.

5. In accidentele dintre motociclisti si soferi, spre care parte crezi ca inclina vinovatia mai mult?

Atunci cand apare un incident rutier, eu consider ca exista un singur vinovat: viteza – indiferent ca este din partea motociclistului sau a soferului. Cele mai multe accidente se produc atunci cand nu circulam cu viteza legala sau recomandata pe tronsonul de drum respectiv. Atunci cand maresti viteza, nu mai ai timp suficient sa reactionezi, iti cresc distantele de franare si se intampla lucruri rele.

Eu plec de la premisa ca nimeni nu pleaca de acasa cu gandul de a omori pe altcineva. In momentul in care gandesti asa, nu mai esti pornit sa cauti vinovati. Trebuie sa te gandesti daca ai si tu partea ta de vina. De obicei, exceptand situatiile foarte grave, in majoritatea cazurilor vina este impartita.

De exemplu, apropo de ideea ca „motociclistii nu sunt vizibili” – ca motociclist, fa-te cat mai vizibil. Ca sofer, este usor sa nu vezi o motocicleta, pentru ca este mult mai ingusta ca o masina si nu ocupa aceeasi suprafata pe banda. Cum te faci mai vizibil? Mergi cu luminile aprinse tot timpul, stai corect pe banda – nu sta in unghiul mort al unei masini, pentru ca nimeni nu te poate vedea in unghiul mort –, nu sta in unghiurile moarte ale masinilor mari – foarte multi moticiclisti nu stiu ca un camion are foarte multe unghiuri moarte comparativ cu un autoturism – , nu iti crea situatii periculoase mergand pe linia de tramvai uda, de exemplu, si respecta-i foarte mult pe toti ceilalti participanti la trafic: cere voie sa intri intr-un rand, multumeste, nu face galagie, nu ii orbi pe ceilalti cu faza lunga si asa mai departe. Desigur, aceste sfaturi sunt valabile si pentru soferi, nu doar pentru motociclisti. Hai sa ne respectam unii pe altii, sa pastram distantele suficiente si hai sa mergem cu viteza legala.