Uniunea Europeana, 2021: 19.800 de persoane si-au pierdut viata in urma unui accident rutier
Aproximativ 19.800 de persoane si-au pierdut viata in urma unui accident rutier in cursul anului trecut in Uniunea Europeana, in crestere cu 5% (+1.000 decese) fata de 2020, arata cifrele preliminare publicate luni de Comisia Europeana.
Totusi, cifrele sunt in scadere cu 13% fata de perioada pre-pandemica din 2019.
In 2021, cele mai sigure drumuri raman in Suedia (18 decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori), in timp ce Romania – cu 93 de decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori – a inregistrat cea mai ridicata rata a mortalitatii.
Datele pentru Romania sunt in crestere fata de 2020, cand rata a fost de 85 decese cauzate de accidente rutiere la un milion de locuitori.
Media UE a fost de 44 de decese rutiere la un milion de locuitori, in 2021, transmite Comisia Europeana (fata de 42 in 2020).
Comisarul pentru transporturi, Adina VALEAN, a declarat: ” Pe masura ce traficul revine la normal, trebuie sa ne asiguram ca nu vom reveni la cifrele de dinaintea pandemiei privind mortalitatea in accidente rutiere. La nivelul UE, vom face tot posibilul, prin finantare, legislatie si activitati de sensibilizare, sa ajutam la livrarea unui „sistem sigur” pentru o infrastructura mai sigura, vehicule mai sigure, o utilizare mai sigura a soselelor si o ingrijire mai buna dupa accident. Dar aceasta este o responsabilitate comuna a statelor membre, a industriei si a utilizatorilor drumurilor. Fiecare deces si ranire serioasa pe soselele noastre este de evitat”.
Potrivit cifrelor provizorii, noua state membre (Danemarca, Germania, Irlanda, Cipru, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia si Suedia) au inregistrat in 2021 o scadere record a numarului de accidente rutiere mortale.
Comparativ cu nivelul de dinaintea pandemiei, respectiv in 2019, numarul deceselor rutiere a scazut cu 13% anul trecut, cel mai semnificativ declin, de peste 20% inregistrandu-se in Danemarca, Belgia, Portugalia, Polonia si Lituania. In contrast, in ultimii doi ani, Letonia, Slovenia si Finlanda au raportat cresteri ale numarului deceselor rutiere.
Per ansamblu, 52% din decesele rutiere au avut loc pe drumurile din mediul rural, fata de 40% in zonele urbane si 8% pe autostrazi. Ocupantii masinii (soferi si pasageri) au reprezentat 43% din totalul deceselor rutiere, in timp ce procentul a fost de 20% la pietoni, 18% la utilizatorii de motociclete si mopede si 10% la biciclisti.
In zonele urbane, situatia este diferita, pietonii (37%) reprezentand cel mai mare procent al victimelor. Utilizatorii de motociclete si mopede si biciclistii au reprezentat 18% si, respectiv, 14% din totalul deceselor rutiere, astfel incat aproape 70% dintre decesele din zonele urbane sunt reprezentate de utilizatorii vulnerabili ai drumurilor.
Cei mai multi morti pe sosele sunt barbati (77%). Varstnicii (peste 65 de ani) reprezinta mai mult de un sfert (28%) din totalul deceselor rutiere. In timp ce 12% din cei ucisi pe drumurile din UE au intre 18 si 24 de ani, aceasta categorie de varsta reprezentand doar 7% din populatia UE. Prin urmare, statisticile arata ca tinerii au o probabilitate mai mare sa fie implicati in accidente rutiere fatale.
Obiectivul UE pana in 2030 este injumatatirea numarului persoanelor care isi pierd viata in urma unui accident rutier. La nivelul UE, in ultimul deceniu s-a inregistrat un declin de 36%.