„Viteza nu este periculoasă, viteza nu provoacă accidente.” Adevărat sau fals?
Studii: Vitezele mai mari cresc probabilitatea unui accident pentru că scad timpul în care şoferul poate reacţiona şi determină o creştere a distanței necesare pentru a opri vehiculul. De asemenea, vitezele mai mari măresc energia implicată într-un accident, crescând astfel șansele de rănire ale celor implicaţi.
Mai multe studii despre riscurile vitezei poţi citi aici: https://www.treazlavolan.ro/2021/07/15/riscurile-vitezei-excesive/
Concret: reducerea limitelor de viteză pe diverse drumuri publice din diverse zone ale lumii a condus la reducerea numărului de persoane decedate pe acele drumuri.
Exemple concrete:
- Reducerea limitei de viteză de la 90 km/h la 80 km/h pe drumurile rurale din Franţa a condus la salvarea a 349 de vieţi în primele 20 de luni de la implementarea măsurii (CEREMA, 2020).
- În Toronto (Canada), numărul pietonilor decedaţi în urma accidentelor a scăzut cu 67% pe străzile unde limita de viteză a fost redusă de la 40 la 30 km/h (Fridman et al., 2020)
- SUA: În urma reducerii limitelor de viteză din Seattle, a scăzut probabilitatea accidentelor rutiere cu victime, a arătat un studiu al Insurance Institute for Highway Safety. Astfel, în noiembrie 2016, Seattle a redus limitele de viteză de la 30 mph (circa 48,2 km/h) la 25 mph (circa 40,2 km/h) pe arterele de circulație și de la 25 mph (circa 40,2 km/h) la 20 mph (circa 32.1 km/h) pe străzile mai mici, în mare parte rezidențiale. Cercetarea IIHS, care a analizat date cumulate la 3 ani după implementarea măsurii, a arătat că reducerea limitelor de viteză din Seattle a condus la scăderea cu 20% a probabilităţii unui accident rutier cu victime. Explicaţia pe larg: Cercetătorii IIHS au analizat proporția de accidente în care au fost implicate răniri mortale, grave sau evidente, comparând ratele de răniri înainte și după cu cele din Seattle şi alte trei orașe de control din Washington, în care nu s-au înregistrat modificări cunoscute ale limitelor de viteză în perioada de studiu. În toate cele patru orașe, marea majoritate a accidentelor au avut loc pe arterele rutiere. Proporția accidentelor cu răniți a scăzut pe aceste drumuri principale în cei trei ani de la reducerea limitelor de viteză în centrul orașului Seattle, în timp ce proporția accidentelor cu răniți a crescut în orașele de control. Acest lucru a fost valabil și pentru toate arterele și drumurile mai mici din zonele din centrul orașului combinate. Controlând condițiile meteorologice, condițiile de iluminare și alți factori, reducerea limitei de viteză din Seattle a fost asociată cu o scădere semnificativă din punct de vedere statistic de 17 procente a șanselor de accidente cu răniți în centrul orașului și o scădere nesemnificativă de 7 procente în afara centrului orașului. Numai pe arterele rutiere, s-a înregistrat o reducere semnificativă din punct de vedere statistic de 20% a șanselor de accidente cu răniți în centrul orașului și o scădere nesemnificativă de 11% în afara centrului orașului. Sursa: iihs.org
Concluzie: „Viteza nu este periculoasă, viteza nu provoacă accidente.” – FALS

